În ciuda faptului că posturile din sistemul bugetar sunt destul de căutate, se pare că, pentru unii doritori, condițiile de vechime prevăzute de lege stau în calea depunerii dosarului de concurs. Acesta pare a fi și situația la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, instituție care a scos 2 posturi la concurs, acum o săptămâna. Posturile cer însă o vechime în domeniul studiat de 5, respectiv 7 ani, ceea ce face ca până acum niciun doritor să nu-și fi depus dosarul.
„În urma discuțiilor purtate de colegii mei cu persoanele care s-au interesat până acum de aceste posturi publice de execuție, de inspector de muncă, clasa I, grad profesional superior și inspector de muncă, clasa I, grad profesional principal am observant că principala nelămurire ține de vechimea în muncă solicitată, potrivit normelor în vigoare.
Fac precizarea că vechimea luată în calcul trebuie să fie în domeniul studiilor absolvite (sociologie, psihologie, medicină, administraţie publică şi ştiinţe politice), de minim 7 ani pentru gradul superior și minim 5 ani pentru gradul principal”, a precizat inspectorul șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru, în cadrul conferinței de presă susținute, în această dimineață la Prefectura Dâmbovița.
Pe lângă cele două locuri rămase vacante, în urma pensionării a doi angajați de la Compartimentul Sănătate și Securitate în Muncă, Lixandru spune că alte două vor fi eliberate în curând, din același motiv. Pentru a da o șansă și tinerilor absolvenți de a se angaja, inspectorul șef al ITM Dâmbovița spune că a discutat cu prefectul județului Dâmbovița despre posibilitate ca încadrarea acestora să fie schimbată, astfel încât să fie accesibile și debutanților.
Perioada de primire a dosarelor, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa, a început luni, 14 martie, și continuă până pe 4 aprilie.
AUTOR: F.S.














