Avocata lui Traian Băsescu, Eliza Ene-Corbeanu, a făcut mai multe precizări pe Facebook după decizia definitivă dată de Curtea Supremă, care a stabilit că fostul președinte a colaborat cu Securitatea ca poliție politică. Corbeanu spune că în urma deciziei Traian Băsescu „nu își va pierde mandatul de europarlamentar”, dar și că acesta „nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații”, așa cum s-a vehiculat în spațiul public:
„M-am tot gândit dacă are vreun rost să răspund și public la întrebările pe care le-am primit în legătura cu situația juridică a președintelui Traian Băsescu.
Inițial am zis pas, apoi au apărut gladiatorii care au început să măcelărească totul, așa că o zic pe scurt :
– modificările din oct.2021 la Legea 406/2001 privind privilegiile unui fost președinte de stat la încheierea mandatului nu îi sunt aplicabile și președintelui Traian Basescu (vezi aplicarea în timp a legii civile )
– Traian Basescu nu a săvârșit infracțiunea de fals în declarații (vezi latura obiectiva și latura subiectiva a infractiunii raportate la momentul pronunțării deciziei ICCJ)
– Traian Basescu nu își va pierde mandatul de europarlamentar ( la momentul depunerii candidaturii îndeplinea condițiile cerute de legea 33/2007)”, este postarea avocatei Eliza Ene-Corbeanu pe Facebook.
După pronunțarea deciziei de miercuri, fostul președinte Traian Băsescu a declarat că va face demersurile legale la CEDO.
Editor: Adrian G.














