You are currently viewing Mircea Geoană: Acum 18 ani, pe 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO

Mircea Geoană: Acum 18 ani, pe 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO

,,Acum 18 ani, pe 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO. Sunt mândru că în calitate de ministru de Externe am condus negocierile care ne-au adus în cea mai de succes alianță defensivă din lume.

Dezvoltarea forței militare a României, dar și umbrela de securitate oferită de către NATO au fost vitale în progresul României și importanța lor este înțeleasă astăzi de toată lumea.

Mai mult decât atât, intrarea în NATO a fost un precursor pentru aderarea României la UE. Cele două apartenențe au avut și un impact economic major și au contribuit la creșterea nivelului de trai.

România a fost de la început respectată în NATO, lucru datorat, în foarte mare parte, militarilor români ce au participat sub steag NATO la numeroase operațiuni.

Astăzi, la „majoratul” nostru ca membri ai NATO, suntem într-o poziție strategică nemaiîntâlnită. Este, poate, cel mai important moment pentru România, trebuie doar să avem maturitatea să îl gestionăm cum trebuie.

Animus in consulendo liber!”, a transmis Mircea Geoană pe Facebook.

Editor: Adrian G.