M-am pus de nenumărate ori împotriva universului și am eșuat de fiecare dată lamentabil. Mi-au trebuit ani, nopți nedorimite, procese de conștiință, am căutat vinovați, greșeli, scuze..când, de fapt, eu și universul pur și simplu nu aveam aceleași planuri. Mă uit înapoi și realizez cât de stupidă am putut să fiu și cât de capsoman m-am comportat dorindu-mi cu tot dinadinsul să schimb mersul lucrurilor.

Astăzi, am mai învățat. Nu îmi este ușor nici acum să accept faptul că din când în când, oricât de tare ne-am împotrivi și oricât de mult am lupta pe un anumit front, nu vom putea niciodată să câștigăm atât timp cât universul nu ne este aliat. Visez la un acord de pace între mine și el, îmi doresc să îl pot câștiga de partea mea, să pot accepta faptul că uneori, voia sa este supremă și că eu nu pot face nimic în această privință. Mă mint mereu că mai am timp.

Sunt sigură că nu doar mie mi s-a întâmplat să mă pregătesc pentru un anumit moment ore în șir, zile sau săptămâni. Știu cu siguranță că nu doar eu am creat și recreat, în mintea mea, clipa perfectă. Am făcut-o cu toții. În unele dăți universul a avut același plan, în altele, doar am rămas dezamăgiți. Învăț să accept că ambele variante sunt perfecte pentru mine. Învăț să asemăn universul cu un părinte grijuliu care, de multe ori, ne supără acum pentru a ne ajuta să zâmbim mai târziu. Un proces lung și pe alocuri dureros, dar pe care este necesar să ni-l asumăm.

Zilele trecute mă gândeam la mine, la felul meu de a mă comporta, la atitudinea mea, la cum reacționez în anumite situații. Am mai spus-o aici, ba chiar mi-am dedicat articole întregi, însă unul dintre ele cred că vorbește cu adevărat despre Alexandra – Alexandra cea din spatele ecranului. Alexandra cea care este emoție pură, cumul de sentimente. Alexandra cea care se simte ca o Alice brunetă într-un Wonderland modern. Cea care visează cu ochii deschiși și nu numai, cea care se agață de cele mai mici gesturi, de cele mai banale motive. Aceeași dintotdeauna și totuși diferită.

Am obosit și uneori mă las cuprinsă de o dorință arzătoare. Îmi doresc ca măcar pentru câteva minute să nu mai simt nimic. Să mă las secată de vise, de emoții, de sentimente, de eșecuri, chiar și de reușite. Mă întreb des ce caut în acest film și din ce în ce mai des îmi răspund că universul m-a adus aici și că tot el va găsi o cale prin care să mă facă să înțeleg. Deocamdată, fără să mă mai gândesc, îi accept voia și sper la ziua în care voi fi una cu el. Până atunci, dragă univers, du-mă unde trebuie să mă duci și așează-le în mine pe toate ale mele!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.