Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, va fi prezent, mâine, în județul Dâmbovița. Oficialul va participa la festivitatea de redeschidere a Școlii ”Matei Basarab” din municipiul Târgoviște, alături de autoritățile locale și județene. Încă neîmpăcat cu uitarea în care se tot scufundă și cu lipsa de simpatie pe care i-o poartă cei care pe vremuri erau nevoiți să-i treacă cu vederea atitudinea, Adrian Țuțuianu a declarat că va merge și el să se întâlnească cu ministrul, deși nu a fost invitat.
”Mâine o să-mi fac timp să-l văd și eu, să-l salut, că așa este frumos, nu m-au invitat oficialii de la Dâmbovița la niciuna dintre întâlnirile astea (…) probabil că domnii de conduc astăzi Consiliul Județean și primăria or fi crezând că sunt plecat or fi zis <<domnul Țuțuianu are instanță, nu-l invităm, deși cândva a pus umărul la proiectele cu care ne lăudăm noi astăzi>>. Dacă ei cred că lumea a început, pe la primărie cu Stan și pe la CJD cu Ștefan, e treaba lor. Eu mâine, ca cetățean liber, așa, mă voi duce să-l salut pe domnul ministru Cseke, la Școala ”Matei Basarab”, unde m-a invitat directorul școlii, care e membru PRO România (…) Mi s-a părut absolut impardonabil să ai un secretar de stat la Educație, fost inspector general, și să nu-l inviți la deschiderea unei școli. Incredibil și inacceptabil, mai ales că sunt, astăzi, colegi de guvernare”, a declarat Adrian Țuțuianu, în această seară, la Riposta pe Net și Damboviteanul.com.
AUTOR: F.S.














