Preşedintele Consiliului Județean Dâmboviţa, a fost, astăzi, invitatul analistului politic Bogdan Chirieac la Interviurile DCNews. Printre subiectele abordate de Corneliu Ștefan s-a numărat şi stadiul lucrărilor la DN71, un proiect despre care se vorbește de 30 de ani și care acum este foarte aproape de realizare.
”De treizeci de ani, toţi liderii politici din judeţul Dâmboviţa, toţi parlamentarii, toţi preşedinţii de consilii, toţi miniştrii şi prim-miniştrii au promis DN71, lărgire la 4 benzi. Pentru prima dată, suntem într-un stadiu în care avem şanse să semnăm contractul cu un constructor pentru ruta spre Târgovişte”, a declarat președintele CJ Dâmbovița.
Corneliu Ștefan a subliniat faptul că proiectul se afla deja în linie dreaptă, acum un an, și putea fi deja în lucru, dar că fostul ministru USR al Transporturilor este cel care a blocat proiectul, văduvind o întreagă comunitate.
”Acel contract a fost reziliat prin rea-voința fostului ministru al Transporturilor. A văduvit o comunitate, a văduvit un județ. Era cel mai important drum național care străbate județul Dâmbovița, privind dezvoltarea județului nostru. Și trebuie să luăm în calcul că, la intrarea în municipiul Târgoviște, dinspre București, pe acest drum național, avem cea mai mare fabrică de mașini de spălat și cuptoare cu microunde din Europa, nu din România, iar acolo își desfășoară activitatea 5 mii de angajați”, a precizat Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.














