You are currently viewing ANPC recomandă achiziționarea produselor de origine animală doar din locuri special amenajate şi autorizate

ANPC recomandă achiziționarea produselor de origine animală doar din locuri special amenajate şi autorizate

Perioada premergătoare sărbătorilor Pascale reprezintă un moment de vârf pentru activităţile comerciale. Pentru a preîntâmpina evenimentele nedorite, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor desfăşoară acţiuni de control, în toată ţara, privind modul de comercializare a produselor specifice acestei perioade. Potrivit ANPC, sunt verificate produsele alimentare de post, peşte şi preparate din peşte, carne, în special carne de miel, preparate din carne, cozonac, produse de patiserie, produse din ciocolată, produse pe bază de cacao şi grăsimi vegetale (tablete, figurine), vopsea de ouă, vin şi băuturi alcoolice.

Paul Anghel, director general al ANPC atrage atenția că ouăle și produsele din carne trebuie achiziţionate numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate, cu ştampilă de control sanitar-veterinar, pentru a avea garanţia unui produs sigur.

Acesta transmite consumatorilor să evite cumpărarea cărnii de la persoane şi din locuri neautorizate, din „portbagajele maşinilor”, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate poate elibera bon de casă cu care să poată fi justificată tranzacţia comercială.

”În ceea ce priveşte achiziţionarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, şi a produselor din carne se va face numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar. Numai în aceste condiţii există garanţia unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea (…) Evitaţi cumpărarea ouălor care nu sunt păstrate la temperatura indicată de producător sau care sunt expuse spre vânzare la temperatura mediului ambiant. Ouăle de consum trebuie să prezinte coaja intactă, normală, fără fisuri, fără corpuri şi mirosuri străine. La spargerea oului, albuşul trebuie să fie de consistenţă densă, transparent, iar gălbenuşul semiglobulos, uşor aplatizat şi bine delimitat de albuş”, explică Paul Anghel, director general al ANPC.

AUTOR: F.S.