Ne aflăm în Săptămâna Patimilor, săptămână sfântă și încărcată de emoție. Îmi aduc aminte de mine, copil, în preajma Paștelui. Câte pregătiri, câtă agitație. V-am mai povestit de-a lungul timpului că Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie frumoasă, iar sărbătorile, mai ales cele pascale, au avut întotdeauna o semnificație aparte pentru noi.

Am crescut și mi-am dat seama că explicațiile pe care mi le dădeau părinții mei cu privire la divinitate, m-au ajutat să cresc frumos, să mă dezvolt armonios, sub un cer senin și cu credință într-o forță supremă – care m-a ghidat de când mă știu. Am învățat în timp că “lumina” izvorăște mai ales din noi, că Dumnezeu este peste tot, dar că se află cu precădere în sufletul nostru. Am învățat că asemeni unui părinte, El ne iartă oricât I-am greși. Și chiar dacă nu m-am bazat niciodată pe acest lucru, am știut întotdeauna că n-am să greșesc nicicând îndeajuns de tare încât să-L dezamăgesc.

Paștele acesta mă găsește acasă, alături de familie, în jurul unei mese pline de râsete, de voie bună, de tot ceea ce ne aduce împreună, de diferențe și de asemănări, de încredere, de siguranță, de dragoste, de respect, de neînțelegerile pe care, cu timpul, am învățat să le rezolvăm, de acceptare, de suport, de sprijin. Suntem noi, cu gândul la cei care din păcate nu mai sunt și la cei ce cu ajutorul lui Dumnezeu, vor veni.

Biserica nu-mi este străina, slujbele din această săptămână sunt, poate, cele mai dragi mie, însă nu despre toate acestea vreau să vorbesc. Vreau să vă spun despre cum nu doar acum, ci tot timpul, trebuie să ne ridicăm ochii spre Cer, să vedem cu sufletul ceea ce privirea nu reușește că capteze, să simțim totul, să mulțumim pentru toate. Sunt perioade în an în care simțim mai tare prezența lui Dumnezeu în viața noastră. Paștele și Crăciunul ne reîntorc în povestea magică a copilăriei și ne apropie, cumva, de divinitate. Sunt conștientă de acest lucru, însă mă tem că nu-l pot accepta. Există o istorioară care spune că la un moment dat, fiind extrem de supărat pe oameni, Dumnezeu a decis să se ascundă. Întâi în foc, însă chiar și o scânteie i-ar fi arătat omului unde este El, apoi în apă, însă chiar și o singură picătură l-ar fi făcut pe om să îl găsescă, așa că a decis să se ascundă în inima noastră în speranța că doar întoarcerea la noi înșine ne va dezvălui cu adevărat puterea lui Dumnezeu și ne va face să ne dorim o relație cu El.

Îmi doresc ca sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă lumină în suflet și în gând, sănătate și bunăstare în trup, fericire pe chip, dragoste în familie, prosperitate în casă și foarte multă liniște. Paște binecuvântat să aveți, dragii mei!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.