Comisia juridică a Camerei Deputaţilor audiază, miercuri, candidaţii propuşi pentru postul de judecător la Curtea Constituţională, care va fi eliberat de actualul preşedinte al Curţii, Valer Dorneanu, al cărui mandat se încheie în această vară.
PSD l-a propus pentru acest post pe prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, în timp ce USR merge cu propunerea Cristi Danileţ.
Termenul de depunere a candidaturilor a expirat marţi, relatează NEWS.RO.
Şedinţa comisiei juridice este programată să se desfăşoare de la ora 13:00.
În această vară expiră şi mandatele judecătorilor Mona Pivniceru şi Daniel Morar. Mona Pivniceru a fost propusă de Senat, în timp ce Daniel Morar a fost propunerea preşedintelui României.
Pentru postul eliberat de Mona Pivniceru, PNL a anunţat că o propune de senatoarea Iulia Scântei, iar USR pe avocatul Péter Eckstein-Kovács.
Editor: Adrian G.














