You are currently viewing Fermierii pot depune la APIA cererile pentru ajutorul de COVID

Fermierii pot depune la APIA cererile pentru ajutorul de COVID

Ordonanţa de urgenţă nr. 51/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele bovine, suine şi avicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 a fost publicată în Monitorul Oficial de joi – 21 aprilie și a intrat oficial în vigoare la 22 aprilie.

Crescătorii de animale, din speciile eligibile pentru plată, au la dispoziție 20 de zile lucrătoare să depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile prin care solicită banii și documentele obligatorii pentru subvenția specială.
Conform prevederilor din Ordonanța de Urgență care a fost publicată în Monitorul Oficial, perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat este de 20 de zile, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a ordonanţei, adică 22 aprilie. Având în vedere că termenul a picat în perioada sărbătorilor Pascale, prima zi lucrătoare în care s-ar putea depune cererile este marți, 26 aprilie, când APIA și-a reluat activitatea.

Beneficiarii depun la centrele județene/locale ale APIA, respectiv al municipiului București câte o cerere pentru fiecare tip de ajutor de stat pentru bovine, porcine și păsări. Cererea va fi însoțită de copie de pe certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al beneficiarului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal/împuternicitului, precum și de documentul privind coordonatele bancare/trezorerie.

În termen de 20 de zile de la expirarea termenului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat, centrele județene/locale ale APIA, respectiv al municipiului București efectuează controlul administrativ al tuturor solicitărilor, întocmesc și transmit la APIA structura centrală situația centralizatoare cu beneficiarii, efectivele de bovine eligibile, precum și efectivele de suine/păsări pe specii echivalent UVM, capacitățile de producție în condiții minime de bunăstare pentru suine deținute în anul 2021 eligibile, echivalent UVM, precum și capacitățile de producție pentru stațiile de incubație deținute în anul 2021, echivalent UVM.
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2022. Nu se acordă plăți ulterior datei de 30 iunie 2022 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate dintr-o cauză imputabilă beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la APIA.

Editor: Adrian G.