În perioada 30 aprilie- 1 mai a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au acționat pentru menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică şi descurajarea săvârşirii unor fapte antisociale.
În această perioadă, poliţiştii au fost solicitaţi să intervină la 68 de evenimente, dintre care 40 au fost sesizări la SNUAU 112. Totodată, au fost sesizate 50 de infracţiuni, 24 dintre acestea fiind infracţiuni contra persoanei şi 12 contra patrimoniului.
Pentru nerespectarea normelor legale în vigoare, poliţiştii au aplicat 391 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 93.215 de lei.
De asemenea, în cadrul acţiunilor organizate în trafic pentru prevenirea producerii unor accidente de circulaţie, poliţiştii au reţinut 13 permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.
În continuare, poliţiştii dâmboviţeni se află la datorie fiind pregătiţi permanent pentru a interveni în sprijinul cetăţenilor.














