România a pierdut opt poziții în clasamentul global al Libertății Presei 2022, conform Reporters sans frontières, ajungând de pe locul 48, în 2021, pe locul 56, anul acesta.
Potrivit unui comunicat al organizației ActiveWatch, transmis redacției G4Media.ro, după doi ani de pandemie, marcați semnificativ de instabilitate socială și politică, dar și de lipsa de comunicare și transparență a autorităților, presa este și mai vulnerabilă.
”Presa și jurnaliștii independenți, care au încercat să păstreze o distanță de laboratoarele de partid și de fondurile generoase aruncate pe piață, se confruntă cu dificultăți operaționale, cu abuzurile autorităților și diferiților potentați locali, dar și cu o luptă inegală cu aparatele de propagandă interne sau externe”, se mai arată în comunicatul ActiveWatch.
Potrivit sursei citate, polarizarea, care se manifestă de altfel la nivel global, se reflectă atât la nivel de breaslă (lipsă de solidaritate), în relația cu mediul politic, dar și în relația cu publicul larg. Se rup tot mai multe punți în societate.
”Războiul din Ucraina și toate elementele necunoscute pe care le aduc comunicarea și jurnalismul de război continuă să alimenteze, mai ales în rândul publicului, lipsa de încredere și de discernământ atât în selectarea informațiilor, cât și în a distinge între propaganda politică-guvernamentală și jurnalismul în interes public”, scrie Active Watch în comunicat.
AUTOR: F.S.














