1 Mai a devenit o sărbătoare golită de semnificație. Un 1 mai muncitoresc s-a transformat într-o sărbătoare câmpenească, care reflectă tot mai bine absența politicului și a sindicatelor din viața muncitorilor. Despre o criză a solidarității în câmpul muncii, precum și despre acutizarea lipsei de soluții concrete pentru cei care fac posibilă funcționarea statului și a economiei lui am vorbit în ultima declarație politică, pe care o redau integral în rândurile următoare. 1 Mai muncitoresc sau câmpenesc? Criza solidarității

1 Mai a arătat o îngrijorătoare și lipsită de justificări retragere a partidelor și sindicatelor din spațiul public, mai peste tot în Europa. Ideea că a fost doar o sărbătoare câmpenească este pe cât de periculoasă, pe atât de generatoare de probleme, pe fondul regresului democratic ce se accelerează, profitând de evenimentele din Ucraina. O consecință directă a acestei absențe a politicului în spațiul public o reprezintă alunecarea spre extreme și avansul populismului.

Nu sunt considerații teoretice. Este o realitate pe care nu vrem să o luăm în considerație. Ni se spune că libertatea are un preț, că trebuie să plătim prețul cerut pentru a ne-o păstra. Poate că trebuie să arătăm că și democrația are un preț, că trebuie plătit, dacă vrem să trecem prin crizele care cuprind lumea în care trăim.

Ce legătură au astea cu ”sărbătoarea” de 1 Mai? Legătura constă în ceea ce numim ”organizarea solidarității”. Nu putem accepta lipsa de reacție la nevoile cetățenilor, indiferent care sunt ”scuzele” celor care trebuie să-i slujească pe cetățeni. Știm că resursele de care dispunem sunt limitate. Cu atât mai mult ierarhizarea priorităților trebuie să fie primul lucru avut în vedere. Amânarea măsurilor de natură socială în favoarea celor defavorizați nu este o soluție. Și am văzut reacția străzii în multe țări europene, am văzut răspunsul Greciei, care a decis creșterea salariului minim. Dar realitatea, peste tot în lume, este cu mult mai complex și consecințele crizelor, mult mai grave. Tărăgănarea deciziilor de natură economică, peste tot, în speranța că lucrurile se vor rezolva de la sine, nu face decât să accentueze criza. Oamenii acuză favorizarea capitalului, în detrimentul muncii, dar mai ales demontarea, în continuare, a statului social. Cu atât mai mult acum viitorul națiunilor se joacă pe dimensiunea sa socială. Ieșirea din dogmele neo-liberale se impune. Asta spun, tot mai apăsat, cetățenii, peste tot în lume. Iar România are multe slăbiciuni în domeniul social, și suntem obligați să ne concentrăm asupra lor.

1 Mai este o dată cu încărcătură politică explicită. Anularea acestei dimensiuni politice nu este o idee bună, dimpotrivă, ea generează frustrări și resentimente. Succesul guvernării, a oricărei guvernări, depinde de sprijinul cetățenilor. Iar acest sprijin este de neimaginat fără solidaritate între guvernanți și guvernați, fără solidaritate între grupurile sociale. Și cine mai are autoritatea să ceară cetățenilor să fie solidari în momente grele pentru națiune? Pacea și stabilitatea interne nu mai interesează pe nimeni? Creșterea puterii de cumpărare, la fel? Sărăcia nu mai este o problemă, când în câteva luni inflația a distrus cam 15% din puterea de cumpărare? Calitatea serviciilor publice de educație și de sănătate e pe noi culmi de satisfacție? Toate astea sunt parte a problemelor, și fără un dialog onest și deschis în societate, lipsit de ipocrizie și de populism, nu vor exista soluții acceptabile.

În fond, e simplu ceea ce se așteaptă din partea politicului: să ne întoarcem la democrație în fapte, nu în vorbe. Și să dăm un exemplu de solidaritate în slujirea interesului național. Asta se așteaptă de la noi, asta trebuie să facem!