A murit mai repede decât se aștepta soldatul credincios al Romei. Obișnuiți cu spectacolul crud al chinurilor, criminalii au o plăcere aparte de a prelungi agonia victimelor lor. Se asigură temeinic că viața se scurge până la ultima picătură din Viață. A ocoli litera moartă a Legii lor e de neconceput pentru cei care nu vor fi convinși prea curând de freamătul cald al Învierii. Iosif din Arimateea, aflat în așteptarea Împărăției Lui, primește Trupul Său în dar. El proscomidește tainic și-L ascunde în firida profundă a creației Lui. În curând, mormântul va deveni Izvor al Învierii și locul săvârșirii dumnezeieștii Liturghii a Veacului ce va să vină, Cel de care Îi era atât de dor.
Știau că acolo L-au pus. Sub piatra grea a mormântului S-a odihnit Viața. Pecetluită de morții clipei, S-a ridicat pentru a-I fi constatată absența. Nu este aici, a zis îngerul femeilor grăbite să plinească ritualul ungerii Celui Uns de Duhul. Îl căutau, dar nu L-au găsit. Îl credeau mort, dar era înviat. Îngerul era prezent acolo unde nimeni nu s-ar fi așteptat. S-au înspăimântat, dar Bucuria Îi aștepta, deja, în Galileea. Purtătoarele de miruri, umplute de frică și de uimire, au amuțit. Taina are acest efect asupra oamenilor.
Ar fi vrut ca lucrurile să fie simple. Să plângă și să-I ungă Trupul. Să îmblânzească moartea cu plânsul lor, așa cum au făcut-o de atâtea ori. Să suspine din adâncul lor și să dea la o parte piatra, știind prea bine că Viața nu poate fi oprită de nimeni și de nimic. Pentru că bocetul prelung la mamei poate fi auzit și de dincolo de mormânt. Pentru că urechea Lui tresare înfiorată la auzul glasului plin de suferință al femeii. Altădată, ținut în brațe de o Fecioară, Și-a dezvăluit umanitatea în deplina splendoare a gânguritului de Prunc. Iar acum, acoperit de o piatră, S-a ridicat împreună cu Adam și cu Eva. Nu a putut fi ținut în singurătatea rece a Iadului. Lumina nu poate fi pusă sub obroc.
Știau că ne e de glumit cu pierderea celor dragi. Orice întrebare rămânea suspendată în atmosfera plumburie a deznădejdii. Strigătul mut al durerii umpluse inimile a miliarde de mame. Tocmai de aceea era greu acum să urmeze poruncii îngerești de a spune ucenicilor uriașa veste care a cutremurat Cerul și pământul. Era nevoie de o voce extrem de puternică pentru a acoperi tumultul înfricoșător la durerii insuportabile a Morții.

P. S. Iară și iară: Hristos a înviat!

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „