You are currently viewing Trenul Regal a poposit azi și la Ploiești

Trenul Regal a poposit azi și la Ploiești

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, însoțită de Alteța Sa Regală, Principele Radu și de Alteța Sa Regală, Principesa Sofia, au sosit cu Trenul Regal, în Gara de Sud Ploiești, la ora 12.00.

Cu toții au coborât pe peronul Gării de Sud, unde s-au întreținut cu primarul municipiului, Andrei Liviu Volosevici, alături de alți reprezentanți ai autorităților locale și județene.
Familia Regală a României a fost primită cu căldură și entuziasm la Ploiești de aproximativ 1000 de cetățeni, care au ovaționat și aplaudat membrii Casei Regale.

Trenul Regal și-a continuat, ulterior, călătoria spre municipiul Galați.
La data de 10 Mai 1866, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul de credință în fața Parlamentului fiind proclamat domnitor al României. În martie 1881, Parlamentul a votat transformarea țării din principat în regat, iar la data de 10 Mai 1881, Principele Carol a fost încoronat Rege al României.

Editor: Adrian G.