You are currently viewing ”Familia românească în 2022”, simpozion la Palatul Parlamentului

”Familia românească în 2022”, simpozion la Palatul Parlamentului

Ca un preambul la apropiata Zi a Familiei, Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a organizat, la Palatul Parlamentului, dezbaterea „Familia românească în 2022”. Vicepreședintele comisiei, deputatul Carmen Holban, subliniază că, prin astfel de acțiuni, autoritățile vor să readucă în atenție importanța susținerii și încurajării pietrei de temelie a societății.

”Familia nu este un lucru important, este totul” – Michael J. Fox 
Parcursul copiilor în viață este legat, fără nicio îndoială, de familia în care se nasc și cresc. Temelia pe care se clădește viitorul tinerilor și performanțele acestora în viață sunt influențate semnificativ de unitatea, dar și de bunăstarea familiei din care provin.
Ieri, la Palatul Parlamentului, Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, a cărei vicepreședinte sunt, a organizat dezbaterea „Familia românească în 2022”. Sunt atât de multe cauzele care pot afecta viața unei familii, iar rolul nostru este acela de a le asigura tuturor o situație stabilă, astfel încât copiii să poată crește sănătoși și fără lipsuri.
Spusă sau nespusă, cea mai mare dorință a părinților este aceea de a le oferi copiilor lor ce este mai bun în viață.
Pentru ca acest lucru să se întâmple avem nevoie de politici publice și de programe orientate spre familie, care să influențeze în bine dinamica socială, economică și, implicit, demografia. La fel de importante sunt cunoașterea propriilor drepturi, schimbarea percepției în instituțiile care oferă asistență, dar și respectarea vieții de cuplu.
Întâlnirea de ieri, precum și Ziua Internațională a Familiei, pe care o vom sărbători pe 15 mai, sunt momentele oportune pentru a le reaminti oamenilor că familiile sunt piatra de temelie și viitorul societății și că trebuie susținute, încurajate și conservate”, scrie deputatul dâmbovițean, pe pagina sa de Facebook.

AUTOR: F.S.