La data de 19 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier, în localitatea Finta Mare, soldat cu pagube materiale.
Polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducători auto, unul dintre aceștia, respectiv un bărbat, din județul Botoșani, în urma testării, prezentând o alcoolemie cu o valoare peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, aceștia au stabilit că șoferul avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
IPJ DÂMBOVIȚA














