Senatorul Titus Corlățean a avut parte, astăzi, de „o întâlnire surpriză (foarte plăcută, evident), la aeroportul Henri Coandă cu marea noastră campioană, Nadia Comăneci”. O întâlnire care le-a prilejuit celor doi amintiri plăcute și în urma căreia social-democratul ne îndeamnă să nu-i uităm pe cei care ne-au făcut și ne fac cinste.
”Ne-am adus aminte vremurile de altădată…în 2014, când împreună cu Maria Grapini am organizat două evenimente/ gale de excelență, prin care am onorat mari personalități sportive și culturale ale României. Atunci am oferit, în calitate de ministru al afacerilor externe, pașapoarte diplomatice (cu un mandat de reprezentare a României în exterior) Nadiei Comăneci (primul pe care l-a primit din partea statului român), Simonei Halep (tot primul), lui Ilie Năstase, lui Helmuth Duckadam și altor mari personalități românești.
Astăzi, Nadia mi-a arătat pașaportul diplomatic românesc reînnoit.
Să nu ne uităm personalitățile care au făcut cinste României și să le onorăm pentru ceea ce au făcut și fac în continuare pentru țara noastră”, îndeamnă Titus Corlățean.
AUTOR: F.S.














