You are currently viewing Ialomița: La Spitalul Județean de Urgență Slobozia sunt tratați cu succes pacienții în stare gravă din cauza COVID-19

Ialomița: La Spitalul Județean de Urgență Slobozia sunt tratați cu succes pacienții în stare gravă din cauza COVID-19

Două cazuri de infecție COVID-19 au fost tratate cu succes la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Este vorba despre doi pacienți în vârstă diagnosticați și cu alte afecțiuni care, după o aproximativ o lună de îngrijiri medicale, urmează să fie externați și să se întoarcă acasă. De la debutul pandemiei și până în prezent, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a tratat 51 de pacienți care au suferit de COVID-19.

Cei doi pacienți, o femeie și un bărbat, s-au internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia în urmă cu aproximativ o lună. Cei doi au manifestat forme grave de COVID-19, din cauza bolilor asociate pe care le aveau. Ambii au fost transferați pe Secția Anestezie și Terapie Intensivă a unității medicale și intubați. Din fericire, pacienții au răspuns bine la tratamentul administrat de medici, iar acum s-au vindecat. Reprezentanții unității medicale susțin faptul că este o premieră pentru Spitalul Slobozia având în vedere că cei doi reprezintă cele mai grave cazuri de COVID-19 pe care le-au tratat. În total, de la debutul pandemiei și până în prezent, la spitalul din Slobozia au primit îngrijiri medicale 51 de pacienți infectați cu noul Coronavirus. Pentru a ține sub control răspândirea virusului, oficialii entității sanitare au precizat faptul că fac testări tuturor pacienților pe care îi internează. De asemenea, Spitalul Slobozia urmează să primească kit-uri speciale astfel încât probele recoltate de la pacienți să fie testate în cadrul unității medicale, fără a mai fi nevoie să fie trimise la București.