You are currently viewing Echipa României, vicecampioană la Campionatul European de Fotbal al Primarilor

Echipa României, vicecampioană la Campionatul European de Fotbal al Primarilor

Echipa României este vicecampioana Campionatului European de Fotbal al Primarilor. Din lotul care a ajuns până în finală a făcut parte și primarul dâmbovițean, Vlăduț Niculae. Edilul comunei Aninoasa spune că mai presus de onoarea de a reprezenta țara, în această competiție, „cel mai mare câștig au fost prieteniile legate, emoțiile și toată susținerea primită de acasă”.

„Să îți reprezinți comunitatea și țara într-o competiție este o onoare imensă, iar apogeul este atins în momentul intonării imnului național!
În cadrul Campionatului European de Fotbal al Primarilor, din Slovacia – Trnava, imnul României a cântat pentru delegația primarilor, români patrioți și oameni de foarte mare calitate, din care am avut plăcerea și onoarea să fac parte.
Terminând pe locul doi, am reușit să aducem României titlul de Vicecampioni Europeni, dar dincolo de această mare performanță, pe tot parcursul competiție m-am simțit mândru că sunt român!
Am fost învinși de echipa gazda Slovacia în finală, după ce am învins Croația(13-4), Germania(4-0), Cehia(5-4) și Slovacia II(11-0), în competiție participând Slovenia, Moldova și Tirolul de Sud, dar cel mai mare câștig au fost prieteniile legate, emoțiile și toată susținerea primită de acasă!
Din teren am fost conduși de Gabi Mureșan, jucător emblematic al României, iar toți colegii și-au adus aportul la reușita echipei noastre.
Componența lotului nostru a fost următoarea:
– Nicolae Beg (Marga, Caraș-Severin)
– Alexandru Berceanu (Meseșenii de Jos, Sălaj)
– Dumitru Chelariu (Pomârla, Botoșani)
– Sergiu Costanda (Poiana Câmpina, Prahova)
– Brian Filimon (Măureni, Caraș-Severin)
– Ovidiu-Ilie Furdui (Criscior, Hunedoara)
– Horațiu HAN (Livezile, jud. Alba)
– Vasile LOMBREA (Sălciua, jud. Alba)
– Ciprian Măceșanu (Ticvaniu Mare, Caraș-Severin)
– Claudiu Mihălceanu, (Giarmata, Timiș)
– Gabriel Mureșan (Apold, Mureș)
– Paul Mursa (Plugari, Iași)
– Vlăduț Niculae (Aninoasa, Dâmbovița)
– Călin Petrica (Remetea Chioarului, Maramureș)
– George Popescu (Sulița, Botoșani)
– Victor Prodan (Ungheni, Mureș)
– Teodor Ștefanca (Bârsana, Maramureș)
– Gheorghe-Florin Tiutiu (Nicolae Titulescu, Olt)
– Roland-Tiberiu Zelencz, (Mica, Cluj)”, precizează Vlăduț Niculae, primarul comunei Aninoasa.

AUTOR: F.S.