You are currently viewing „SPUNE NU VITEZEI” – Un nou proiect de prevenire a accidentelor de circulaţie

„SPUNE NU VITEZEI” – Un nou proiect de prevenire a accidentelor de circulaţie

Polițiștii de la Centrul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, s-au alăturat proiectului „SPUNE NU VITEZEI”.

Astăzi, 11 iunie, polițiștii s-au aflat în Parcul Chindia, unde au discutat cu participanți despre importanța respectării regulilor de circulaţie pe drumurile publice în vederea prevenirii accidentelor de circulaţie.

La activitate a fost invitat și un reprezentant al Agenției Naționale Antidrog care a transmis informații din domeniul de competență.

Activitatea a fost organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița în parteneriat cu Moto Emergency Ride&Ride.