Vorbeam zilele trecute cu o colegă care îmi spunea că cel puțin două zile din sezonul estival le petrece la malul Mării Negre. Tot ea îmi arăta fotografii făcute în destinații care mai de care mai exotice, cu peisaje superbe, cu apă cristalină și cu nisip fin. Cu toate acestea, însă, mărturisea că nu poate să perceapă vara fără marea de la români, că nu o deranjeaza înghesuiala, că, din contră, iubește bazarele colorate, porumbul fiert și înghețata de la fiecare colț, că îi plac inclusiv țipetele pe care, citez “în limba mea sună mai frumos decât în oricare altă limbă”.

Povestea cu atât de multă dragoste încât nu am putut să mă abțin și am întrebat-o de ce doar două zile? De ce nu își petrece întregul concediul în România, la marea perfectă pe care o descrie ca într-un vis. Mi-a răspuns că din cauza banilor, că la noi e scump, iar serviciile nu se ridică la valoarea pe care e nevoită să o plătească.

Discuția cu ea mi-a adus aminte de o altă discuție pe care o aveam anul trecut cu o vecină. Discuție în care, la rându-mi, îi povesteam cât de frumoasă mi se pare România, cât de rău îmi pare că nu apuc să o vizitez, că nu am posibilitatea să o colind în lung și în lat. Reacția ei a fost una care nu făcea nimic altceva decât să mă muștruluiască zdravăn: “păi de, anul ăsta ai fost la bulgari!”. Mi-am înghițit cuvintele. Avea dreptate, alesesem Marea Neagră, însă litoralul bulgăresc. Greșisem și trădasem propria-mi țară, propriile-mi principii. Și atunci, asemeni colegei cu care vorbeam zilele trecute, mi-am recunoscut, în primul rând mie, că totul pleacă de la bani.

Scurtă istorioară: anul trecut am rezervat un sejur all inclusive într-una dintre stațiunile bulgărești de la malul mării. Nu este nevoie să explic conceptul, căci în ultimii ani auzim peste tot de această opțiune care, practic, așa cum putem traduce, înseamnă că totul este, ce să vezi?, inclus: cazare, mâncare, băutură, șezlonguri și umbrele, piscine și mai tot ce, în mod normal, plătești separat. Ieftin. Frumos. Curat. Nu direct proporționat cu prețul, căci la sfârșitul sejurului simțeam că trebuie să le mai dau ceva, că am plătit, totuși, prea puțin. O cameră mare, spațioasă, cu vedere la mare, pe care camerista o ordona zilnic, mâncarea diversificată, gustoasă, la discreție, băuturile de asemenea, piscine albastre și șezlonguri dezinfectate în fiecare seară, divertisment, gimnastică în apă, sală de fitness, yoga, jocuri pentru cei mici, animatori. Pentru un român cu un venit modest: ideal.

M-am întors în România, iar spiritul latin și patriot m-a mânat să mă opresc două zile într-o stațiune de pe litoralul nostru. Doar marea era la fel. În rest, cele două zile la noi au fost mai scumpe ca cele șase de la bulgari, iar cazarea, mâncarea și orice lucru pe care mi-l doream, căci acum nu mai eram la all inclusive, m-a făcut să scot din portofel sume mult prea nesimțite.

La sfârșitul verii am concluzionat că iubesc Marea Neagră, cu toate ale ei, și că nu mai contează pe ce parte a litoralului aleg să o vizitez, ori că trădez România. Atât timp cât bulgarii, spre deosebire de români, nu mă jecmănesc, ba mai mult, au învățat să profite de turism și să îl exploateze la maximum, mă voi duce la ei, fără regrete. Probabil dacă mi-aș fi permis mai mult aș fi ales, în dreptul Mării Negre, litoralul românesc, până atunci, litgoral bulgăresc, pregătește-te, sosesc!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.