Aseară, îndrăgitul actor Valentin Uritescu a încetat din viață. Pe 4 iunie, maestrul împlinise vârsta de 81 de ani. Acesta va fi condus luni pe ultimul drum.
Actorul se afla internat într-un centru specializat unde primea ajutor pentru boala cumplită de care suferea şi care, în urmă cu câţiva ani, l-a forţat să se retragă din activitate. Celebrul actor român suferea de Sindrom Extrapiramidal, asemănător cu boala Parkinson, iar în ultima perioadă starea sa de sănătate se înrăutăţise, astfel că ar fi avut inclusiv zile în care nu putea să vorbească.
Valentin Uritescu s-a născut pe 4 iunie 1941 în județul Alba. El a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti în 1963, la clasa profesorului Constantin Moruzan.
Şi-a început cariera de actor la Teatrul Maria Filotti din Brăila, unde joacă de la absolvire până în 1968. Ulterior se angajează la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ.
Cu o experienţă de peste 50 de ani în teatru şi film, a dat viaţă unor roluri pe cât de diversificate, pe atât de ofertante precum Sergentul Şaptefraţi din serialul TV „Lumini şi umbre” semnat de Andrei Blaier, personaj continuat ulterior în „Noi, cei din linia întâi” în regia lui Sergiu Nicolaescu, Vasile din „Concurs” (regia Dan Piţa), Dr. Marcu în „Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu).
Editor: Adrian G.














