Ieri a avut loc, la Târgoviște, a 23-a ediție a Concursul interjudeţean de educaţie rutieră ”Trofeul Coresi”, una dintre tradițiile cele mai iubite de școlarii din toată țara. Competiția, înscrisă în calendarul activităţilor educative ale Ministerului Educaţiei, s-a desfăşurat în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie , Inspectoratul Şcolar Judeţean, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Automobil Club Român şi Crucea Rosie Dâmboviţa.

Prima probă a concursului a constat în testarea cunoştinţelor elevilor, veniți din școli din toată țara, în ceea ce priveşte circulaţia rutieră, iar în cadrul celei de-a doua probe, şcolarii şi-au demonstrat îndemânarea în utilizarea bicicletei în poligonul „parc-şcoală”.

AUTOR: F.S.














