You are currently viewing Județele cele mai afectate de implementarea măsurilor de tranziție la neutralitatea climatică vor fi sprijinite prin Programul Operațional Tranziție Justă (POTJ)

Județele cele mai afectate de implementarea măsurilor de tranziție la neutralitatea climatică vor fi sprijinite prin Programul Operațional Tranziție Justă (POTJ)

Acest Program Operațional a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de investiții definite la nivelul planurilor teritoriale pentru o tranziție justă (PTTJ), elaborate pentru județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș.

Cu o alocare totală de 2,53 miliarde de euro, din care 2,13 miliarde euro fonduri europene, programul vine să sprijine dezvoltarea sustenabilă a antreprenoriatului, pentru a se crea noi locuri de muncă durabile și cu un nivel atractiv de salarizare. Vor fi adoptate măsuri prin care se va asigura accesul populației la programe de calificare/ recalificare, precum și la servicii de asistență și măsuri de incluziune activă, prioritare fiind nevoile persoanelor cu pregătire medie sau de bază, pentru care ocuparea locurilor de muncă va fi mai dificilă.

Tranziția la neutralitatea climatică este favorizată în egală măsură și de investiții care îmbunătățesc calitatea vieții și combat sărăcia energetică. Toate investițiile POTJ vor contribui la tranziția la o economie cu emisii reduse de carbon (2050) și la atingerea țintelor de mediu aferente.

Reamintim faptul că au fost transmise deja Comisiei Europene 13 Programe Operaționale Programele Operaționale prin care România va atrage fondurile alocate pentru perioada 2021-2027 și anume:

  • Programul Operațional Asistență Tehnică 2021-2027 – 959 mil. euro
  • Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021 – 4,11 mld. euro
  • Programul Operațional Transport 2021 – 2027 – 9,68 mld euro
  • Programul Operațional Dezvoltare Durabilă 2021-2027 – 5,25 mld. euro
  • Programul Operațional Educație și Ocupare 2021-2027 – 4,32 mld. euro
  • Programul Operațional Regional Vest 2021-2027 – 1,17 mld. euro
  • Programul Operațional Regional Sud Muntenia 2021-2027 – 1,57 mld. euro
  • Programul Operațional Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 – 1,20 mld. euro
  • Programul Operațional Regional Nord-Vest 2021-2027 – 1,43 mld. euro
  • Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027 – 1,75 mld. euro
  • Programul Operațional Regional Sud-Est 2021-2027 – 1,48 mld. euro
  • Programul Operațional Regional Centru 2021 – 2027 – 1,38 mld. euro
  • Programul Operațional Regional București-Ilfov – 1,46 mld. euro.

Editor: Adrian G.