Au dărâmat cu hărnicie revoluționară fiecare vestigiu al umanității crezând că îi redau libertatea. Mândria a devenit dorință de afirmare. Iubirea de arginți au numit-o economie; desfrâul, lipsa oricăror inhibiții și descătușare de energii. Invidia au poreclit-o competiție, răsturnând adevăratele ierarhii. Lăcomia pântecelui a devenit o virtute și semnul fericirii pentru mulți muritori de foame, prilej de manipulare și subjugare pentru alții. Pâinea cea de toate zilele a fost confundată cu coșul zilnic. Mânia a fost ascunsă cu abilitate în intenții pașnice și a devenit combustibilul autentic pentru toate grozăviile unui secol însângerat. Iar lenea, odinioară indiciu al sărăciei și al neputinței, a devenit semn al bunăstării și scop pentru masele îndobitocite de spectrul foamei și al sărăciei.
Au construit, în schimb, o lume aseptică, plană, golită de sacru. Orice încercare a omului de a se ruga e ironizată, privită cu dispreț superior. După ce au vrut să simtă totul, să exploreze fiecare nuanță a plăcerii pătimașe, s-au trezit că nu-i mai impresionează nimic. Dorm liniștiți în miezul zilei și noaptea-au transformat-o în delir. Schimonosiți de teamă, înfricoșați de multe, fug de ei înșiși și mai sorb încă odată din paharul plin al morții ce-i devorează încet și sigur.
Au planificat totul în cel mai mic detaliu, dar le-a ieșit pe dos. Au renunțat la taină, L-au denunțat pe Duhul, dar și-au expus în public duhoarea cruntă a golului din lut. Și-au protejat prostia de viul minții. Spun multe, dar nu-i ascultă nimeni. Acele voci tălâmbe amplificate sunt de hăul infinit al falselor dorinți. Creăm imperative, imaginăm proiecte, dăm lumii-o nouă față în care, de fapt, nu ne mai regăsim.
Suntem experți în grafice, în piețe financiare, previzionăm calpa monedă a lăcomiei, dar vom muri de frig, de foame și de sens. Mereu se vor găsi câte unii să ne explice cu acribie de ce munca reală, sudoarea caldă a dimineților devreme nu mai au preț. Periodicele crize ne scot, ușor, din minți. Trăim din împrumuturi, ne cinstim cămătarii și rămânem dezamăgiți de slaba performanță a omului care, încă, mai muncește.
Și toate astea au primit un nume: progres. Vechea desăvârșire s-a retras în liniștea de vis.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „