Mulți dorm liniștiți în adevărul propriilor minciuni. Ling unde au scuipat odinioară și își alintă cu duioșie lașitatea de a-i fi trădat pe toți. Buni cunoscători ai vieților altora, nu-și mai amintesc nimic din a lor. Și-o reconstruiesc după morala impecabilă a senilității, uitându-se cu încredere la aplaudacii nătângi care-i contemplă pierduți. Își exagerează propriile merite și indică precis defectele altora. Imaginația le-a fost dintotdeauna cel mai drag reper. Din călăi, au devenit victime. Din lei ce erau, acum miorlăie jalnic pe la colțuri. Deși mult timp nu au făcut nimic, acum dețin rețeta succesului. Au îmbătrânit în răutățile lor, iar minciunile le-au anesteziat, dacă au avut vreodată, conștiințele.

Singura lor dorință e de a fi prezenți. Să le fie validate poveștile aiuritoare și să fie văzuți plângându-și nedreapta stare. Vechii adulatori le îngână nătâng muzica falsă a bârfei. Ascultă fascinați tema atât de dragă a nedreptății, deși disting cu greutate notele false ale urletului lupului ce vrea cu tot dinadinsul să behăie. Vor să fie bine. Judecata este evacuată în neant, judecătorii sunt înlocuiți de dulcegăria emoțiilor, iar vinovații capătă aura senină a porumbeilor. Până la urmă, victimele ar trebui să se îmbrățișeze cu călăii și totul să fie dat uitării. Istoria nu-i scrisă de eroii care mestecă țărâna, ci de supraviețuitorii abili ai norocului chior.
Se găsesc tot felul de scuze pentru lene și indiferență, pentru mitocănie și perversitate. Diluată în circumstanțe atenuante, morala sfârșește prin a deveni armătura inexpugnabilă a tuturor viciilor omenești. Cei care vor dreptate se mulțumesc a fi simpli spectatori și cu greu își gestionează foamea de noi vinovați. Naivitatea devine circumstanță atenuantă pentru ura care mustește în inimile lor. Emoția prostiei le oferă o căldură reconfortantă. Clănțăii pot comenta nestingheriți chestiunile zilei pentru că, în opinia lor, subiectele fierbinți nu îi privesc. Sunt deasupra binelui și răului, adevărului și minciunii etc. Adică, sunt pe dinafară.
În ultimă instanță, fac apel la iubire. Cea a vrăjmașilor, deși nu pot suporta vreo contrazicere. Nu au auzit de argument, iar faptele sunt dovezi incriminatorii pentru cei care vor să schimbe ceva. Proba unui eventual dialog le va demasca dragostea lor pentru monolog. Până la urmă vor fi acoperiți de uitare și fulgerele coșmarurilor le vor lumina, pentru scurt timp, noaptea adâncă a minciunii.

Tuturor le urăm: Noapte bună!

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „