…să îl vezi pe cel de lângă tine suferind și să nu faci nimic. Să îi auzi strigătul mut și să îl ignori. Să îl tratezi cu indiferență pentru că tu ești mai mare decât el. Să nu faci nimic atunci când ai fi putut să te rogi pentru el. Să nu mai crezi în nimic, deși suferința unui întreg univers ar fi avut nevoie de prezența ta. Poți lăsa pe mâine, să amâni și să crezi că toate au un destin implacabil. Că orice gest al tău e inutil și că toate se înscriu în curgerea tristă a unui timp spre moarte, spre neant, spre nicăieri. Poți să nu crezi…
Și, pentru că ai putut crede, sluga ta a devenit o prioritate. Casa ta n-a mai fost potrivită să primească pe Cel ce este pretutindeni și ai plecat de acolo în întâmpinarea Lui fiind convins că e Singurul care poate să vindece paralizia, chinul, lacrimile. Pentru că la tine totul funcționează mecanic, militărește, cuvântul Cuvântului traversează distanțe mari, vindecă, mângâie și ridică. Credința ta depășește pe cea a unui fiu și provoacă uimirea Celui care știe că mulți de la răsărit și de la apus vor lua masa cu El, în acea Împărăție care are moștenitori atât de diferiți și neașteptați.
Ofițeri romani, desfrânate, sclavi și o întreagă diversitate de oameni au crezut în El. Prezență covârșitoare, Iubire care atinge inimi îndurerate, Balsam pentru suferinzii lumii este aici. Intră în orașe, în sate și în suflete. E văzut de mulți și crezut de puțini. Scandalizează, eliberează, vindecă. Izbăvește din păcat și face robi ai dreptății. Îți rupe viața în două: atunci și acum. N-ai fi crezut vreodată, dar ai știut să fii acolo când El a venit. Ai avut curajul să intri în dialog cu El. Nu I-ai vorbit despre tine, ci despre el, cel bolnav. Nu ai cerut nimic pentru tine, ci pentru el.
Sunt câte unii care și-L imaginează indiferent, absent, incapabil de dialog. Dau vina propriei necredințe pe El. Își justifică răutatea prin faptul că nu există. Că nu-i vede, că nu știe, că nu aude. Că nu va veni niciodată să vadă ce s-a ales de umanitatea noastră. Că nu există. Și-au transformat necredința în crez, atitudine superioară, și și-au asigurat atent distanța de orice fel de suferință pentru a nu exista pericolul vreunei transformări spirituale. Singurul argument e că nu L-au văzut, nu L-au pipăit, nu L-au disecat. L-au declarat mort, după chipul și asemănarea lor. Alții, deși citesc zilnic textele sacre, nu au crezut când L-au văzut în carne și oase. Se așteptau la altcineva, mai cuminte, mai adaptat modului lor sărac de înțelegere
Iar tu, mirat de nestatornicia firii omenești, ai îndrăznit să crezi. Să depășești limitele înguste ale unei vieți care, conform crezului celor care nu cred, nu s-ar fi schimbat niciodată. Tocmai de aceea chinul celui de lângă tine a luat sfârșit: pentru că ai crezut.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „