You are currently viewing Autorităţile reamintesc regulile de circulaţie pentru conducătorii de biciclete și trotinete

Autorităţile reamintesc regulile de circulaţie pentru conducătorii de biciclete și trotinete

Peste 1.000 de conducători de biciclete şi trotinete electrice au fost sancţionaţi de poliţişti, în urma unei acţiuni derulate pe parcursul a 2 zile, în 18 judeţe şi în Capitală. Au fost date peste 4.000 de sancţiuni contravenţionale, iar oliţiștii anunţă că astfel de acţiuni vor fi desfăşurate şi în perioada următoare.

Autorităţile amintesc care sunt regulile de circulaţie, pentru aceste categori de participanţi la trafic:

-dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele şi trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acesteia, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h;
-pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani;
-bicicletele, mopedele şi trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente;
-este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare;
-casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă;
-se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice.

AUTOR: F.S.