Partida a durat puțin peste trei ore, sârbul reuşind 15 aşi, iar australianul nu mai puţin de 30. Ambii jucători au avut câte 7 duble greşeli.
Este cel de-al șaptelea turneu de la Wimbledon câştigat de sârb, care deţine trofeul încă din 2018, în condiţiile în care, în 2020, din cauza pandemiei, competiţia nu a avut loc. El a mai fost campion în 2011, 2014 şi 2015.
Jucătorul sârb marchează cu acest turneu 21 de gran slam-uri câștigate.
Aşa cum se ştie, Kyrgios a acces în finală beneficiind de retragerea, în semifinale, a spaniolului Rafael Nadal, care a acuzat o accidentare în zona abdominală.
Editor: Adrian G.














