Proiectul noului stadion de la Târgoviște se concretizează. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, anunță că a fost deja lansată licitația pentru obiectivul a cărui valoarea maximă pentru implementare este de aproximativ 300.000.000 lei. CJD va asigura 25.000.000 de lei din această sumă și terenul necesar investiției.

„Stadionul va fi un complex sportiv județean și regional, având în vedere posibilitatea organizării unei multitudini de evenimente sportive, altele decât cele fotbalistice.
Se vor putea juca meciuri de rugby de nivel național și mondial, dar se pot organiza și competiții de atletism.
Noul stadion va îndeplini condițiile necesare pentru a găzdui partidele din Liga I, din competițiile europene, dar și
Ca detalii legate de acest nou stadion, vă pot spune că acesta va avea 12.012 locuri, pistă de atletism, 434 locuri de parcare, spații pentru alimentație și comerț.
Odată cu finalizarea lucrărilor, județul nostru va putea intra în circuitul sportiv național și european, dar va crea și oportunități de investiții conexe sporturilor care se vor practica pe acest stadion”, precizează Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S,














