You are currently viewing Calendarul depunerii contestațiilor privind rezultatele concursului național de ocupare a posturilor didactice, iulie 2022

Calendarul depunerii contestațiilor privind rezultatele concursului național de ocupare a posturilor didactice, iulie 2022

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița a transmis o notificare, privind contestațiile concurs național de ocupare a posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate, din învățământul preuniversitar, sesiunea 2022!

Contestațiile se depun/transmit la inspectoratele școlare astfel:

a) în data de 19 iulie 2022 contestațiile se depun în scris, până la ora 21:00;

b) în data de 20 iulie 2022 contestațiile se depun în scris, până la ora 12:00.

Transmiterea contestațiilor la inspectoratele școlare se poate realiza și electronic (scanat cu semnătura candidatului), prin poșta electronică, la adresa de e-mail [email protected] , în data de 19 iulie 2022 și în data de 20 iulie 2022, până la ora 12:00.

În contestație candidatul precizează următoarele informații: județul, nr și denumirea centrului de concurs, numele, inițiala tatălui, prenumele, codul numeric personal, disciplina la care a susținut proba scrisă în cadrul concursului și nota contestată, adresa de e-mail, numărul de telefon și denumirea uneia dintre instituțiile/unitățile de învățământ absolvite.

Contestația la proba scrisă se depune la inspectoratul școlar, personal de către candidat sau împuternicit, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. Candidatul anexează la contestația depusă/transmisă la inspectoratului școlar și o copie a buletinului/cărții de identitate.

Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidați.