Temperaturile ridicate din această perioadă nu ocolesc nici zona montană și pot crea nu doar disconfort, ci și probleme serioase de sănătate. În acest context, salvamontiștii vin cu o serie de recomandări în caz de caniculă.
📌 Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
📌 Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
📌 Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
📌 Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (spaţii publice, magazine);
📌 Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
📌 Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
📌 Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
📌 Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
📌 Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.
📌 Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;
📌 O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
📌 Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
📌 Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
📌 Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.
AUTOR: F.S.














