You are currently viewing Scafandrii caută un tânăr dispărut în râul Argeș, în zona Autostrăzii București-Pitești

Scafandrii caută un tânăr dispărut în râul Argeș, în zona Autostrăzii București-Pitești

Un tânăr de 24 de ani a intrat în râul Argeș și nu a mai reușit să iasă din apă, duminică după-amiază, după ce a alunecat într-o zonă cu denivelări din apropierea podului construit în zona Autostrăzii București-Pitești, la km 36.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu, tânărul este căutat de scafandri, dar acțiunea de căutare este îngreunată de curenții puternici.

Pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal s-au deplasat la locul unde a alunecat tânărul, cu o autospecială dotată cu accesorii de salvare.

La fața locului sunt și scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU-BIF), un echipaj SMURD, cu medic și o ambulanță a Serviciului Județean Argeș.

Editor: I.F.A.