You are currently viewing Rangerii din Bucegi încearcă să le insufle elevilor dragostea și respectul pentru munte

Rangerii din Bucegi încearcă să le insufle elevilor dragostea și respectul pentru munte

Reprezentanții Administrației Parcului Natural Bucegi s-au întâlnit, săptămâna trecută cu elevii Școlii nr 4 „Elena Donici Cantacuzino” din Pucioasa, la „Tabăra Școlară Caprioara”. Aceștia le-au prezentat elevilor patrimoniul natural unic al Parcului Natural Bucegi și le-au vorbit despre importanța iubirii și protejării naturii.

„Aceasta activitate, a fost însoțită și de o vizită în teren, unde copiii au învățat să recunoască diferite specii de plante din flora spontană, regulile ce trebuie respectate într-o arie naturală protejată, despre fauna din zonă și și-au îmbunătățit cultura generală cu informații despre habitatele forestiere”, informează Administrația Parcului Natural Bucegi.

Acțiunea face parte din proiectul pilot „Copiii Muntelui”, Dâmbovița inițiat de „Asociația Montană Carpați”.
Partenerii acestui proiect sunt: Consiliul Județean Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Parcul Natural Bucegi, Inspectoratul Județean de Jandarmerie Dâmbovița, Direcția Silvică Târgoviște și Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița.

AUTOR: F.S.