Urmează cinci zile de sărbătoare, pentru locuitorii din Dărmănești. Zilele comunei vor fi sărbătorite, în cadrul unui târg culinar și meșteșugăresc, care va fi deschis începând de mâine, și până duminică. Sâmbătă seara, localnicii sunt invitați la discotecă în aer liber, iar duminică la un spectacol de muzică populară, în cadrul căruia vor urca pe scenă nume cunoscute pe plan național, dar și artiști locali. Nici copiii nu au fost uitați, pentru aceștia fiind deschis un parc de distracții, care va fi deschis pe parcursul celor 5 zile.
”Surprize frumoase în programul dedicat zilei comunei noastre !
Vă așteptăm cu drag în perioada 27 – 31 iulie în târgul dedicat zilei comunei noastre de Sfântul Pantelimon”, transmite edilul comunei dâmbovițene, Valentin Mihalache.
AUTOR: F.S.














