You are currently viewing Continuă înscrierile la „Clubul de vară al micilor antreprenori”, organizat de Camera de Comerț Dâmbovița

Continuă înscrierile la „Clubul de vară al micilor antreprenori”, organizat de Camera de Comerț Dâmbovița

Sub motto-ul „Copiii învață din ceea ce trăiesc”, Camera de Comerț Dâmbovița organizează „Clubul de vară al micilor antreprenori”. Scoala de vară le este destinată copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani și se va desfășura până pe data de 31 august.

Printre atelierele menite să-i introducă pe cei mici în lumea antreprenoriatului se numără: Primul meu stand de limonadă, Primul meu discurs, Batem palma cu tehnologia, Jurnalul micului antreprenor.

Activitățile se vor desfășura la sediul CCIA Dâmbovița, în zilele de marți și joi, între orele 10.00 și 12.00. Taxa de participare este de 300 de lei pe lună.

„Cea mai bună idee pentru o experiență nouă, distractivă și educativă pentru cei mici.
Îți provocăm copilul ca până la sfârșitul verii să devină autonom, responsabil, empatic, curajos, îndemânatic, atent, relaxat și un mic antreprenor„, transmite CCIA Dâmbovița.

Relații și înscrieri, pentru părinții care-și doresc copii independenți, cu noțiuni de educație financiară, se obțin la telefon 0751 153 708 sau prin e-mail, la [email protected].

AUTOR: F.S.