Luna august reprezintă, departe de o perioadă de concedii, cea mai dificilă perioadă a anului, pentru salvatorii montani. Asta în condițiile în care de la an la an se întâmplă tot mai multe accidente montane dificile, la final de vară. Tocmai de aceea, ca o invitație la conștientizare, prima zi din august a fost aleasă Ziua Națională a Salvatorului Montan.
”Astăzi este ziua în care ne dorim să fiți cu gândul alături de noi și să conștientizăm împreună că prevenirea accidentelor montane trebuie să fie prioritatea noastră, deopotrivă turiști și salvamontiști”, îndeamnă salvamontiștii.
În plus, pe durata întregii luni se va derula proiectul „-1”, „prin care ne propunem ca, împreună cu dumneavoastră, să facem un pas mic, poate cel mai mic posibil, și să reducem numărul de accidente pe munte, de persoane accidentate grav care au necesitat transport cu ambulanțele SAJ , SMURD sau cu elicopterele SMURD-IGAV și de persoane decedate pe munte măcar cu o singură persoană, întrucât, de peste 25 de ani, de la an la an numărul de accidente crește constant și îngrijorător și acest fapt trebuie sa fie un mare semnal de alarmă pentru noi toți.
Fiți alături de Dalvamont România, în proiectul ”-1” și haideți să câștigăm împreună măcar un zâmbet pe fața unui turist, a familiei și prietenilor lui”, îndeamnă Sabin Cornoiu, președinte Salvamont România.

AUTOR: F.S.














