Astăzi sărbătorim 118 ani de la atestarea primelor structuri organizate de salvare montană. În același timp, sunt patru decenii dedicate de salvamontiștii dâmbovițeni iubitorilor de munte. Cu acest prilej, prefectul județului, Claudia Gilia transmite un mesaj de recunoștință celor care-și primejduiesc viața, pentru a salva viețile turiștilor
„Îmi îndrept gândul către salvamontiști, cu recunoștință și prețuire aleasă pentru toți cei care au decis să practice această nobilă ocupație ce îmbină curajul, altruismul și umanitarismul.
Fără munți, fața pământului ar fi monotonă, spunea Kant. Fără salvamontiști, turismul montan s-ar desfășura în condiții vitrege. Datorită faptul că ei se află mereu la datorie, indiferent cât de grele ar fi misiunile pe care le desfășoară, iubitorii de munte sunt în siguranță, având libertatea de a se bucura de peisajele spectaculoase. De aceea, cel puțin din acest punct de vedere, care vizează ocrotirea vieții omenești, rolul salvamontiștilor este neprețuit”, transmite prefectul județului Dâmbovița, de Ziua Națională a Salvatorului Montan.

AUTOR: F.S.














