You are currently viewing O dronă a CIA l-a ucis pe liderul Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri

O dronă a CIA l-a ucis pe liderul Al Qaeda, Ayman al-Zawahiri

Armata americană l-a eliminat pe Ayman Al-Zawahiri, liderul reţelei teroriste Al-Qaida, într-un raid aerian efectuat pe teritoriul Afganistanului, afirmă surse din cadrul serviciilor secrete din Statele Unite.

„Statele Unite au efectuat o operaţiune antiteroristă împotriva unei ţinte cu valoare semnificativă a reţelei Al-Qaida, în Afganistan. Operaţiunea a fost un succes şi nu au existat victime civile„, a declarat un oficial de la Washington, sub protecţia anonimatului, pentru postul de televiziune Fox News.

Atacul a fost efectuat duminică seara, la Kabul, dar a fost anunțat de președintele SUA abia luni noapte, după ce “surse multiple au confirmat identitatea țintei”, potrivit președintelui SUA, Joe Biden.

“Oricât timp va dura, indiferent unde te ascunzi, dacă ești o amenințare la adresa poporului nostru, Statele Unite te vor găsi și te vor scoate la suprafață”, a spus Biden.

Teroristul a fost ucis pe balconul unei case din Kabul în care locuia cu alți membri ai familiei sale.

În vârstă acum de 71 de ani, Ayman al-Zawahiri a fost un chirurg egiptean, recrutat inițial de Frăția Musulmană încă de la vârsta de 14 ani. El a dus o viață dublă, lucrând pentru Crucea Roșie în Pakistan, iar apoi în Arabia Saudită, unde l-a și cunoscut pe Osama Bin Laden, în 1986. Până în 1998 nimeni nu a știut că Zawahiri face parte din rețeaua Al Qaeda. Acesta a fost implicat și în planificarea atentatelor asupra ambasadelor SUA din Kenya și Tanzania (1998), dar și în atacul asupra distrugătorului american USS Cole, în 2000.

CIA l-a identificat pe Zawahiri ca apropiat al lui Bin Laden și lider al rețelei teroriste după atentatele din SUA, în octombrie 2001 fiind pusă pe capul său o recompensă de 25 de milioane de dolari.

Atacul cu dronă executat duminică de CIA este prima operațiune militară americană cunoscută în interiorul Afganistanului de după retragerea trupele, în august 2021.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a confirmat că a avut un atac pe care l-a condamnat ca fiind o încălcare a “principiilor internaționale”.

Editor: I.F.A.