Salvamontiștii revin cu noi sfaturi pentru turiști, astfel încât aceștia să aibă parte de o experiență plăcută și fără peripeții, pe traseele montane. Astfel, salvatorii montani ne sfătuiesc să fim atenți când folosim GPS-ul, deoarece sistemul „vă poate ajuta să ajungeți în siguranță acasă, dar la fel de ușor vă poate induce în eroare din cauza interpretării datelor”.
În acest context, este bine să:
👉 Citiți indicatoarele și urmați marcajele de pe stâlpii de orientare.
👉 Nu folosiți platforme precum Google Maps, Waze, Apple Maps, pentru a vă orienta pe cărările turistice din munți!
👉Utilizați softuri de orientate dedicate pentru trasee turistice, precum aplicația “Munții Noștri”.
👉 Nu folosiți niciodată sisteme GPS dedicate autovehiculelor în afara drumurilor asfaltate.
AUTOR: F.S.














