Conducătorii auto riscă sancţiuni de 200 lei pe zi şi blocarea autovehiculelor, începând de luni, 15 august, dacă folosesc parcările gestionate de Primăria Capitalei şi nu achită tarifele aferente, anunță agerpres.
Este vorba despre un regulament aprobat de Consiliul General al Capitalei în anul 2019, care vizează locurile de parcare trasate cu albastru pe domeniul public. Tariful se achită doar pe durata zilei.
„Un comportament civilizat în parcările municipale vă fereşte de sancţiuni. Va rugăm să parcaţi regulamentar şi să achitaţi anticipat serviciul public de parcare. Din 15 august nerespectarea acestor reguli atrage riscul aplicării unei sancţiuni de 200 lei/zi şi imobilizarea autovehiculului până la stingerea obligaţiei de plată. Fiţi responsabili! Parcaţi legal şi evitaţi sancţionarea”, transmite Compania Municipală Parking Bucureşti, pe pagina sa de internet.
Potrivit aceleiaşi surse, contravaloarea locului parcat poate fi achitată şi prin aplicaţia „Parking Bucureşti”. Aceasta poate fi descărcată gratuit din AppStore sau din Google Play.
„Prin Parking Bucuresti App puteţi achita anticipat, online, tariful de parcare folosindu-vă cardul bancar sau prin SMS la numărul 7458. Rămâne, însă, valabilă şi alternativa de plată cu cash în toate parcajele gestionate de Compania Municipală Parking Bucureşti S.A.”, informează compania.
Astfel, tarifele practicate de Compania Municipală Parking, conform HCGMB 517/2019, în intervalul orar 7.00 – 23.00, de luni până vineri, sunt următoarele:
– 10 lei/oră, în zona 0;
– 5 lei/oră în zona 1;
– 2,5 lei/oră în zona 2.
Pentru eliberarea abonamentului, riveranii (persoane fizice care posedă autoturisme şi au domiciliul pe strada unde este amenajat parcajul public) trebuie să prezinte buletinul de identitate şi certificatul de înmatriculare al autovehiculului . Pentru a se putea acorda acest tip de abonament, adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să fie aceeaşi cu cea din buletin.
Totodată, persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămâna, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei. De exemplu:
– pentru zona 0: 75 lei/zi, 300 de lei/săptămână, 1.050 de lei/lună;
– pentru zona 1: 38 de lei/zi, 150 de le/săptămână, 525 de lei/lună;
– pentru zona 2: 15 lei/zi, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună.
Persoanele juridice au, la rândul lor, posibilitatea de a opta pentru abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an, iar tarifele sunt cu aproximativ 33% mai mari decât în cazul persoanelor fizice.
De notat că aceste tarife se aplică doar pe străzile gestionate de Primăria Municipiului București și nu pe străzile gestionate de primăriile de sector.
Zona 0 este delimitată de străzile Piaţa C.A. Rosetti, str. Tudor Arghezi, str. Dr. Dimitrie G. Gerota, str. Jean Louis Calderon, str. C.A. Rosetti, bd. Nicolae Bălcescu, str. Ion Câmpineanu, Calea Victoriei, Splaiul Independenţei, str. Halelor, Piaţa Unirii, bd. Unirii, bd. Mircea Vodă, str. Matei Basarab, bd. Hristo Botev, inclusiv străzile menţionate.
Zona 1 este cuprinsă între Zona 0 şi perimetrul format din străzile: Piaţa Francofoniei, Calea 13 Septembrie, şos. Panduri, bd. Geniului, şos Cotroceni, Splaiul Independenţei, bd. Mihail Kogălniceanu, str. Vasile Pârvan, str. Berzei, bd Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, Calea Griviţei, şos Nicolae Titulescu, bd Banu Manta, bd Ion Mihalache, str. Aviator Popişteanu, bd Expoziţiei, str Parcului, str Tipografilor, şos Bucureşti-Ploieşti, bd Aerogării, str Nicolae G. Caranfil, bd Beijing, bd Mircea Eliade, Calea Floreasca, str Polonă, str Mihai Eminescu, str Traian, bd Pache Protopopescu, şos Mihai Bravu, str Traian Popovici, Calea Dudeşti, bd Octavian Goga, str Nerva Traian, bd Gheorghe Şincai, str Lânăriei, Calea Şerban Vodă, bd Mărăşeşti, Piaţa Libertăţii, str. Mitropolit Nifon, Piaţa Regina Maria, bd Libertăţii, inclusiv străzile menţionate.
Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între Zona 1 şi limita administrativă a oraşului.
Nicuşor Dan a anunţat că, începând din 16 august, niciun angajat al municipalităţii nu va mai avea loc de parcare rezervat pe străzile din jurul Primăriei.
„Aplicarea regulamentului de parcare începe cu Primăria. Niciun angajat al Primăriei (nici eu) nu va mai avea loc rezervat pe străzile din jur. Începând de marţi, toate locurile de parcare din jurul Primăriei vor avea statut de ‘parcări albastre’ şi vor putea fi folosite, prin plata cu ora sau cu abonament, de oricine doreşte. Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marţi vizează ‘parcări albastre’. Nu vor exista modificări la ‘parcările albe’, parcări de reşedinţă care ţin de Primăriile de sector şi se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii)„, a scris edilul, vineri, pe Facebook.
Editor: I.F.A.














