Creștinii ortodocși prăznuiesc, astăzi, Adormirea Maicii Domnului, cea mai importantă sărbătoare creștină a verii, precedată de două săptămâni de post. Este sărbătoarea mutării la cer cu trupul a Sfintei Fecioare, care în mod simbolic reprezintă și o mutare la viața veșnică.
Potrivit tradiției ortodoxe, Fecioara Maria a mai trăit 11 ani după înălțarea Mântuitorului și a fost înștiințată de Arhanghelul Gavril că se apropie momentul să treacă la cele veșnice.
Sfinții Apostoli au fost chemați să-și ia rămas bun de la Fecioara Maria, dar Apostolul Toma nu a putut să vină și aceștia au decis să închidă mormântul. După câteva zile, când s-a întors Apostolul Toma, i-a rugat pe frații lui să deschidă mormântul pentru a o vedea ultima dată pe Sfânta Maria.
În momentul în care apostolii au deschis mormântul, au observat că acesta era gol și și-a dau seama imediat că Maica Domnului a fost luată în Împărăția Cerurilor.
Ziua de Sfânta Maria Mare este și ziua Marinei, Sfânta Fecioară Maria fiind considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.
Astăzi, se împart struguri și prune din noua recoltă, dar și alte bucate pentru sufletele celor adormiți. Dimineața se duc poamele la biserică și se sfințesc de către preot, iar mai apoi acestea se împart.
De Sfânta Maria Mare nu se lucrează la câmp, nu se coase și nici nu se spală rufe. Sărbătoarea Sântămăriei se ține mai ales pentru sănătate, dar și pentru căsătorie, vindecare, naștere ușoară sau ocrotire de rele. O veche superstiție spune că dacă de Sfântă Mărie înfloresc trandafirii, atunci toamna va fi lungă și blândă.
Începând cu această zi, nu se mai doarme pe prispa casei și este interzis scăldatul în apele râurilor, fiind spurcate de cerbi.
Ciobanii, în ziua de Sfântă Mărie, își coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârșite.
AUTOR: F.S.














