You are currently viewing MagiCamp a împlinit 8 ani de activitate. Totul a început în 2014, la Brănești

MagiCamp a împlinit 8 ani de activitate. Totul a început în 2014, la Brănești

Poate cel mai de succes ONG din România, MagiCamp a fost înființat de fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, cu câțiva prieteni și asociați, în satul său natal, Brănești, Dâmbovița.

Proiectul s-a născut în anul 2014, pe 17 august, cu două tabere de vară pentru copii cu afecțiuni oncologice, iar lumea Magic include astăzi 12 proiecte și a ajutat aproape 8000 de beneficiari prin implicarea a peste 2000 voluntari.

„Eram o mână de voluntari și totul era numai suflet. Când era totul aproape gata, a venit o ploaie cu soare și apoi am primit un curcubeu, de încurajare. Ni s-a părut o minune.

Ani de zile apoi nu a fost nicio serie de tabără în care să nu apară curcubeul măcar o dată. Copiii spuneau că pe cer sunt prietenii lor din spital care au plecat. Am crezut și noi, oamenii mari, la fel. Prea apăreau la fiecare sfârșit de tabără pe cer. Prea era minunat.

MagiCAMP s-a transformat în Asociația Magic, o organizație pe picioarele ei, cu 12 proiecte care schimbă vieți și sprijină aproape 8.000 de familii anual.

Fotografia de sus este de astăzi, din MagiCAMP, la exact 8 ani de la prima zi de tabără. Fotografiile de mai jos sunt din taberele de anul ăsta de la Viena și Paris, organizate prin parteneriate internaționale ale Magic. De la anul, cu ajutorul vostru și prin munca echipei Magic, de două ori mai mulți copii își vor putea recâștiga copilăria pierdută în spitale.

Dacă vrei să pui umărul, o poți face în mai multe feluri. Vezi aici”, îndeamnă Vlad Voiculescu.

AUTOR: F.S.