You are currently viewing O nouă investiție aprobată, pentru Spitalul Orășenesc Găești

O nouă investiție aprobată, pentru Spitalul Orășenesc Găești

Un nou proiect, în valoare de peste 7 milioane de lei, a fost aprobat, pentru Spitalul Orășenesc din Găești. Acesta prevede, potrivit primarului orașului dâmbovițean, reabilitarea, modernizarea și extinderea rețelei electrice și de ventilare a aerului unității medicale. La acest proiect se adaugă altele în valoare de multe milioane de Euro, care urmăresc dotarea și îmbunătățirea condițiilor din spitalul de la Găești, atât în beneficiul pacienților, cât și al cadrelor medicale.

„Dragi găeșteni, la preluatea mandatului de primar, împreună cu cei 9 colegi consilieri ai PNL, doar cei care au votat bugetul orașului, ne-am propus să investim masiv în spital, pentru noi, sănătatea dumneavoastră fiind cea mai importantă.

L-am numit ca manager pe domnul doctor Laurențiu Belușică, care în cea mai grea perioadă de existență a spitalului și-a demonstrat cu prisosință profesionalismul.

Am pregătit proiecte cu finanțare europeană, care vor transforma din temelii spitalul nostru, acesta fiind dotat cu aparatură medicală de calitate și cu condiții deosebite pentru cadrele medicale și cei internați aici.

Am obținut finanțare în valoare de 5 milioane de euro (CT, RMN, laborator de analize medicale, stație de oxigen, aparatură și instrumentar de chirurgie laparoscopică, de medicină internă). Începem să amenajăm spațiile, deoarece aparatura începe să ajungă în dotarea spitalului.

Astăzi, am mai primit o excelentă veste.
S-a aprobat Proiectul Reabilitarea / modernizarea / extinderea infrastructurii electrice, ventilare și tratare a aerului, precum și infrastructura de fluide medicale, fonduri europene in valoare de 7.389.432,48 lei! Am luat aceste măsuri, deoarece instalațiile sunt vechi și în perioada de pandemie multe spitale au luat foc și s-au pierdut vieți omenești.

Pregătim un nou Proiect, Dezvoltarea infrastructurii spitalicești, echipamente și materiale destinate reducerii riscului de Infecții nosocomiale!

Pe lista sinteză a CNI avem Proiectul de reabilitare termică a pavilionului central, al cantinei și centralei termice!

Prin PNRR, am obținut un proiect in valoare de 1 milion de euro, prin care vom construi un bloc cu 12 apartamente pentru medici!

Anual plătim naveta medicilor” transmite primarul Grigore Gheorghe.

AUTOR: F.S.