You are currently viewing Zile încărcate, pentru salvamontiști

Zile încărcate, pentru salvamontiști

Perioada vacanțelor este încă în plină desfășurare, astfel ca zilnic turiștii pleacă pe cărările munților și tot zilnic, aceștia apelează la ajutorul salvamontiștilor, după  ce lipsa pregătirii fizice sau a echipamentului adecvat le creează probleme.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 13 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, unul fiind și din județul Dâmbovița

În cazul intervențiilor care au urmat, au fost salvate 15 persoane, 4 fiind predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.

În același interval, s-au mai primit și 32 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee din zona montană, cea mai bună decizie pe care o poate lua un turist nesigur de drumul ales.

AUTOR: F.S