Viața. Surprinzătoare, plină de taină, iradiantă. Dorința puternică de a-i pune reguli a unora nu va reuși să o oprească din cursul ei imperturbabil. Nu ei au dat-o, iar grija aceasta irațională de a o salva, când nu e cazul, este un act de lașitate pentru tot atâtea situații când nu au reușit. Ce explicații medicale sau științifice rezistă în fața celor care se îmbolnăvesc și mor? Ce fel de cuvinte vom spune celor care i-au pierdut pe cei dragi?
Viața se împletește cu moartea. Poporul acesta a știut mereu: unul naște, altul moare. Unul vine, altul pleacă. Efemeritatea ființei umane este exprimată plastic: omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului. Demnitatea noastră își păstrează valabilitatea și când suntem, și când nu vom mai fi aici.
Imperativul ocrotirii ei, în aceste zile, stă sub semnul forței și al coerciției. Ce se pierde atunci când îl închidem pe un om pentru a trăi? Viața nu e posibilă în absența libertății și a demnității ființei umane. Ispita de a-i desconsidera pe cei care refuză să se conformeze, care nu înțeleg, chipurile, cât de ucigător e un virus, dezvăluie un dispreț profund față de Viață, în realitate. Nu viața lor e, de fapt, miza, ci a lor. A celor care își permit luxul de a-i umili pe toți cei care nu cred în apocalipse eșuate. Previziunile lor s-au dovedit ridicole, iar statistica exactă a morților e contrazisă de cea a anilor trecuți: anul acesta au murit mai puțini, în ciuda tuturor temerilor. Bineînțeles, autoproclamații zei ai viitorului umanității au probleme în a explica viața și refuzul ei de a se supune unui regim absurd.
Da. Sunt unii care știu cu exactitate când vom muri… Dar noi ne vom încăpățâna să trăim, să ne bucurăm, să sperăm și să ne rugăm. Istoria, chiar dacă nu ne place, nu e la cheremul niciunui om. Muritor, în cele din urmă…

Hristos a înviat!

P.S. Parcă niciodată nu am simțit atâta nesaț în a o repeta…

Hristos a înviat, dragii mei!

Preot Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarul Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” Târgoviște