Lucrările la Bulevardul Mircea cel Bătrân, din Târgoviște, avansează cu repeziciune. Este vorba despre un proiect, realizat din fonduri europene, care vizează modernizarea a aproximativ 14 mii de mp de stradă și trotuare, după cum a explicat primarul municipiului, Cristian Stan, într-o conferință de presă, susținută, in această dimineață.

Potrivit edilului târgoviștean, proiectul vizează și Bulevardul Regele Carol, unde lucrările sunt realizate în proporție de 90%, strada Locotenent Stancu Ion, acolo unde au început deja intervențiile, și de asemenea pasajul de lângă Pavcom, care săptămâna viitoare va intra in etapa de refacere a rosturilor, ultima inainte de finalizare.

Proiectul european vizează modernizarea transportului public in comun din municipiul Târgoviște, pe componenta de refacere a infrastructurii coridoarelor de transport public și cuprinde și cele 3 autogări noi și stațiile de transport în comun, care ar trebui să fie gata în această toamnă, după cum precizează Cristian Stan.

AUTOR: F.S.














