You are currently viewing Nicolae Ciucă: Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învăţământ ne ia prin surprindere

Nicolae Ciucă: Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învăţământ ne ia prin surprindere

Premierul Nicolae Ciucă a transmis în cadrul videoconferinţei cu prefecţii şi cu reprezentanţii Inspectoratelor Şcolare că există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învăţământ ia autorităţile prin surprindere, scrie news.ro

,,Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învăţământ ne ia prin surprindere şi am dorit ca, împreună cu conducerea Ministerului Educației, conducerea Ministerului de Interne şi reprezentanţii structurilor din fiecare judeţ să avem această şedinţă în care să putem să identificăm ultimele probleme, sperăm să nu fie chiar pe ultima sută de metri şi să identificăm soluţiile şi modul prin care putem să sprijinim debutul anului şcolar de săptămâna viitoare, din data de 5 septembrie”, a spus premierul, în deschiderea şedinţei.

,,Am avut ieri o întâlnire cu asociaţiile pirmarilor de comune, oraşe, municipii, cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene şi una dintre temele abordare a fost legată de începerea anului şcolar, modul în care sunt pregătite instituţiile şi cum se coordonează la nivel local cu instituţiile centrale pentru a putea să gestionăm derularea în bune condiţii a procesului de învăţământ. Am înţeles că au fost o serie întreagă de probleme rezolvate, altele în curs de rezolvare şi urmează să fie soluţionate până în 5 septembrie”, a spus şeful Executivului.

Premierul a arătat că ”există un grad de încadrare de 96%, în învăţământ, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă loc activităţile pentru ocuparea şi celorlalte funcţii, pentru a asigura cadrele didactice pentru derularea în bune condiţii a procesului de învăţământ”.

”Sunt convins că împreună putem să pregătim introducerea în activitate a tuturor măsurilor pe care noi le-am stabili şi să diminuăm această stare de fapt care la fiecare început de an şcolar redă acest aspect anual al surprinderii cu probemele nerezolvate la începutul anului de învăţământ”, a mai spus el.

Premierul Ciucă a anunţat că oficialii vor ajunge în teritoriu, nu la şcolile care funcţionează şi la cele care au reuşit să pregătească elevi pentru rezultate deosebite la olimpiade ci şi ”acolo unde situaţia nu este la fel de bună şi unde condiţiile nu sunt la fel de bune ca în municipiile şi oraşele unde face performanţă”. 

Editor: I.F.A.