Mai sunt doar câteva zile pănă la debutul noului an școlar, iar autoritățile din Butimanu au luat măsuri, pentru a se asigura ca elevii vor avea parte de cele mai bune condiții.
„Și în acest an ne-am pregătit pentru deschiderea anului școlar, asigurând cele mai bune condiții tuturor elevilor, din toate formele de învățământ de pe raza comunei Butimanu.
Unitățile de învățământ au fost igienizate, îmbunătățite, dotate cu mobilier și aparatură de ultima generație, înscriindu-se astfel in rândul școlilor și grădinițelor europene din secolul 21.
Ca in fiecare an, nu am precupețit niciun efort pentru a asigura un climat optim desfășurării actului educativ, fiind de altfel convinși că asigurând o educație corespunzătoare, ne asigurăm atât viitorul comunei, cât și viitorul nostru ca nație aflată pe drumul progresului.
Le urez, tuturor elevilor un an rodnic și plin de succese la învățătură”, transmite primarul Gabriel Dragnea.
AUTOR: F.S.














